Mutare surpriză făcută de cel mai mare producător de carne de pui din România

Mutare surpriză făcută de cel mai mare producător de carne de pui din România
Publicat: 06/10/2014, 11:13
Actualizat: 03/09/2019, 06:30

Ioan Popa cumpără două unități de producție de carne de pui și duce Transavia spre 300 milioane euro

Transavia, cel mai mare producător de carne de pasăre din România, ar putea încheia în octombrie achiziția a două unități de producție, în urma căreia producția și afacerile companiei vor crește cu 70-80% în următorii 3 ani, estimările pentru 2014 fiind de plus 8-12% la afaceri și de 50% la profit.

„Suntem în discuții de o jumătate de an pentru două unități de producție de carne de pasăre. S-ar putea să încheiem chiar luna aceasta. Suntem în tratative avansate, în proporție de 80-90%. Am rămas la faza ca fiecare să-și armonizeze partea de documente, în așa fel încât într-o lună, maxim două, să realizăm tranzacția”, a declarat pentru MEDIAFAX Ioan Popa, directorul general și proprietarul grupului Transavia.

El nu a dorit să dezvăluie numele unităților de producție sau valoarea tranzacțiilor și precizează că obiectul achizițiilor este reprezentat în principal de active, dar ar putea păstra și din angajați, dacă se vor adapta regulilor companiei. Transavia va ajunge după cele două achiziții la 2.200 – 2.300 de angajați, de la 1.600 în prezent. Venitul mediu al unui angajat Transavia este de 3.300 lei, incluzând salariul, transportul, tichete de masă, produse și o masă pe zi.

Aceste achiziții fac parte din planul proprietarului Transavia de a ajunge la o producție de 100.000 de tone de carne pe an.

Ioan Popa a declarat că în urmă cu 23 de ani, când a pornit afacerea, producea într-un an cât acum în patru ore. În prezent, Transavia are o capacitate de producție de peste 55.000 tone de carne pe an.

Ultima achiziție a Transavia a avut loc în 2007, când a cumpărat Avicola Brașov, unitate care reprezintă 34% din producția totală a companiei.

În ceea ce privește viitorul după creșterea capacității de producție, Ioan Popa spune că are mai multe planuri și nu exclude o creștere a exporturilor.

„Nu excludem niciun fel de piață, avem mai multe planuri”, a arătat Ioan Popa.

De altfel, producătorul a început să exporte în acest an carne proaspătă în Bulgaria, Grecia și Croația. Compania mai efectuează livrări în Marea Britanie, Spania și Franța. Exporturile reprezintă circa 15% din afacerile companiei.

„Am fi vrut și în Ungaria, dar acolo sunt reguli prin care lanțurile de magazine trebuie să vândă într-o anumită proporție doar produse locale”, a spus proprietarul Transavia.

În ceea ce privește obiectivele pe care compania și le-a propus pentru 2014, Ioan Popa arată că au fost atinse și chiar depășite.

„În primele nouă luni am avut un rezultat financiar excepțional, ne-am depășit și cifra de afaceri pe care am targetat-o, am avut un salt spectaculos la profit, ne-am atins și obiectivul, încă din vară, de acoperire a creditelor pe care le aveam și sper să ne atingem și obiectivele vizavi de achiziții până la sfârșitul anului”, a afirmat Ioan Popa.

Estimările pentru sfârșitul anului sunt un plus de 8-12% la cifra de afaceri și minim 50% la profitul brut. Anul trecut, cifra de afaceri a companiei a fost de 135 milioane euro, iar profitul brut de 12,5 milioane euro. Astfel, Transavia va încheia anul în curs cu afaceri de peste 150 milioane euro și un câștig brut de aproape 19 milioane euro.

Compania a investit în primele nouă luni 12 milioane de euro și ar putea ajunge la 14-15 milioane euro până la finalul anului, aproape dublu față de nivelul anunțat la începutul anului, de 8 milioane euro, fondurile fiind alocate pentru îndeplinirea strategiei companiei pentru următorii trei ani.

„Investițiile au fost realizate în dezvoltare, pe mai multe paliere. Am făcut investiții în vederea strategiilor de viitor, pentru că am anunțat că dorim în următorii trei ani să avem o creștere semnificativă, de 70-80%, față de acum”, a explicat Ioan Popa.

În 2015, planul de investiții va depinde de finalizare achiziției celor două unități de producție.

Transavia deține 15 ferme de creștere a puilor de carne, două ferme de reproducție și două stații de incubație, o fabrică de nutrețuri combinate, două abatoare de industrializare a cărnii și o fabrică de procesare a cărnii, precum și ferme vegetale cu o suprafață totală de 10.000 de hectare.

„Anul ăsta am mai făcut două ferme vegetale, una în Alba și una în Cluj. (…) Am reușit să ne asigurăm în totalitate cantitatea de cereale care ne trebuie anul viitor, la dimensiunile care le avem acum”, a menționat proprietarul Transavia.

În ceea ce privește cultivarea de soia, proiectul este în expectativă, pentru că nu funcționează în zona în care Transavia deține terenuri.

„Rămânem sub rezerva că putem să achiziționăm terenuri într-o zonă pretabilă pentru cultura de soia”, a spus Ioan Popa.

Circa 80% din producția Transavia este vândută prin marile rețele de magazine, iar către retaileri mici vinde doar cu plata pe loc, ca să nu aibă probleme cu recuperatul banilor.

Transavia nu produce mărci private pentru retaileri și nici nu intenționează, drept pentru care producătorul nu este prezent în unele lanțuri de magazine, precum Lidl și Mega Image.

Întrebat în ce condiții ar vinde afacerea, Ioan Popa spune că nu vrea să vândă.

„Nu vând în nicio condiție, poate doar dacă n-aș mai putea să muncesc. N-am nicio motivație să vând. Dacă acum mi-ar da cineva o sumă pe firmă nu știu ce să fac cu banii dacă nu vreau să muncesc, și ca să o vând să fac altceva este o utopie. Oferte am primit, dar nu ne interesează”, a arătat șeful Transavia.

De asemenea, va păstra toată activitatea integrată, pentru că fiecare verigă aduce un profit.

Referitor la piața de carne de pui, Ioan Popa spune că a fost dificilă și în stagnare în acest an.

„Din 2009, de când a crescut TVA-ul la 24%, din datele noastre la sfârșitul anului trecut era o scădere de 20% la consumul de carne de pasăre. 2009 a fost un an de vârf de creștere. Anul ăsta prețurile au stagnat, iar în a doua parte a anului există o mare presiune pe scăderea prețurilor, care se suprapune și pe criza din Ucraina și faptul că multă carne care mergea în Rusia ajunge și la noi. Asistăm la un fenomen relativ nou, se fac foarte multe importuri de carne de pui din UE de către firme care se află în insolvență și care nu mai plătesc nimic la buget. Aduc carnea în România fără taxe vamale, o vând cu TVA la comercianți, dar pentru că sunt în insolvență nu mai plătesc nimic statului”, explică el.

Popa spune că ar benefică o scădere a TVA la carne atât pentru consumator, cât și pentru producători și pentru stat.

„Consumatorul va consuma mai mult pentru că prețul va fi mai mic, producătorul va produce mai ușor pentru că vinde mai ușor și statul va colecta mai mulți bani la buget. În sectorul de panificație eu am spus din capul locului că nu a fost cel mai bun sector pe care l-au ales pentru reducerea TVA, pentru că foarte multă pâine se produce în brutării mici pe care nu le-au interesat subiectul TVA nici când a fost 24% și nici când este 9%, pentru că ei oricum lucrează la negru”, a mai arătat Popa.

Ana Maria Petcana, [email protected]

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Amendă pentru Raiffeisen. Clienții s-au trezit fără bani sau cu credite și conturi nesolicitate
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Modul în care Lidia Buble a aflat că este înșelată Ca orice femeie, rămâi șocată
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...